big empty O

i'm depressed. don't wanna go out, don't wanna talk. my phone is dead anyway.
there's a big empty O inside, which i cannot cover with movies, puzzles or work.


as vrea sa fiu pe dealuri... locul in care s-a nascut bunicul din partea mamei. cat vezi cu ochii, verde, dealuri, multi pomi, cateva case stralucind prin verzis, si noaptea, daca esti atent si ai ochi buni, poti vedea chiar luminile unui sat dincolo de cerna, la vreo 40 de km...
aerul e asa curat, cerul e limpede, noaptea se umple de stele si luna se vede clara, nu e rosie, nu e galbena, e ca untul. the face of the man on the moon - se vede perfect.
nu-i apa, nu-i gaz, nu-i curent. nu-i bai! apa o luam de la fantana, de la 1 km departare, o caram in galeti, in bidoane, in plosca (se vede de unde am umerii asa lati, nu? :P). gaz nu ne trebuia decat ptr lampa, focul il aprindeam cu bete, foi si motorina. curent... cui ii trebuie curent cand ai radio pe baterii? :P
ne trezeam dimineata (fara gaini, ca nu aveam la inceput), si ne culcam cand se facea intuneric. adica... ei se culcau si eu ma uitam la cer si ascultam Roxette la un player cu casete (ce vremuri, dom'le, casete... le rasuceam pe creion ca sa nu consum bateriile ptr derulare).
aveam 12 ani si alea au fost cele mai fericite zile din viata mea... deseori eram doar eu cu bunica-mea... ma duceam cu juninca si caprele Mariei, primeam lapte ptr asta in fiecare zi. citeam, aveam timp de gandit, de simtit, de uitat...
aveam copacii mei pe deal - un stejar batran, nu prea inalt, dar foarte gros. trunchiul lui fusese despicat de furtuna si ruptura lui mi se parea ca-l face asemenea mie. de cate ori ma certam cu ai mei in vale, imbratisam copacul, ma facea sa ma simt in siguranta. mai era un dud, si el tot batran, in care ma suiam de cate ori mi se parea ca e vreo primejdie (porc mistret sau oameni necunoscuti), si puteam sa si dorm pe crengile lui groase...
am incercat sa pictez frumusetea dealurilor, dar nu mi-a iesit. numai 2 planse au fost mai izbutite, dar nu se comparau cu adevarul.
zilele astea frumoase s-au terminat cand a venit marcel sa ma ia dincolo.
that was the happiest and the unhappiest day of my life.
eram chiar pe culmea inurilor, vantul batea foarte puternic, dar nu a ploaie. era aproape de apus, cerul deja se facuse rosu in unele locuri. tipam la vant si el imi intorcea cuvintele, si aveam impresia ca zvacneste dupa vorbele mele. i was truly happy. i was a wind master.

apoi vantul a inceput sa bata din ce in ce mai incet si l-am auzit pe marcel strigandu-ma. oricat de mult l-am rugat sa ma lase acolo... nu l-am putut convinge. primise ordin sa ma ia si m-a luat.
am plecat plangand si urandu-i si mai mult ptr asta.

so i left... back to the place where the Accident had started... two year before. and i discovered it hadn't been an accident, it was a rule.